Sonia este toată o poezie din care aflăm, de fapt, despre toate Soniile pe lângă care am trecut nepăsători, ignorând astfel toate Soniile din noi, într-un demers denotativ versus conotativ sau denotativ şi conotativ în acelaşi timp. Întâlnim aici un personaj deosebit de complex, o fiinţă solară şi carteziană, care însă, pentru novice, poate trece drept o femeie rece şi egoistă. Nimic mai fals! Sonia iubeşte. Cu apocalipse şi cu geneze. Cu sentimentul inutilităţii aceleia nobile. Cu ho­hote de plâns şi cu răbufniri de zâmbet. Când caligrafic, când ilizibil. Pentru ea realitatea de dincolo de văl este unica importantă, unica val(id)abilă. În ultimă instanţă, Sonia este o estetă desăvârşită, o altă mare inocentă crezând în puterea salvatoare a frumuseţii.